Prima casă – end of line

Prima casă se plafonează treptat până în 2021 (când se pare că va dispărea de tot): de la 3 miliarde în 2016, la 2 miliarde de lei în 2018 și va scădea în continuare, gradual.  Lansat în mai 2009, programul Prima Casă a avut ca efect oprirea declinului pieţei imobiliare (sau măcar atenuarea acestuia într-o primă fază), împiedicând însă cererea şi oferta să se întâlnească liber. Iniţial, garanţiile de stat s-au acordat la 80% din valoarea creditului, pentru a fi scăzute, ulterior, la 50%, notează Cristian Dogaru pe bursa.ro:

Cu un avans impus de numai 5%, plus statul drept garant, băncile au avut la dispoziţie o masă de debitori potenţiali care să acceseze, pe bandă rulantă, împrumuturile în ultimii ani, mai ales că economia dădea semnale pozitive, iar veniturile aveau la rândul lor o tendinţă de creştere, în timp ce dobânzile la lei îşi urmau curba descendentă.

Ei bine, petrecerea pare că s-a terminat mai peste tot în lume, iar Băncile Centrale au început (sau vor începe în curând) să urce dobânzile, anunță sursa citată, previzionând:

Poate data viitoare debitorii îşi fac temele mai bine învăţând acum ambele lecţii – nu doar că nu e bine să te împrumuţi în valută când ai veniturile în lei, dar şi că nu e bine să te împrumuţi nici măcar în lei, când dobânzile sunt temporar la minime istorice şi preţurile la imobiliare urcă din nou spre stratosferă.

Problema cea mai mare este, independent de avans sau dobânzi, prețul mare/mp la imobiliare – avem deja 4 orașe unde prețurile bat mia de euro și încă două se pregătesc să sară pragul. Acesta a fost motivul pentru care statul a susținut creditarea: foarte mulți au avut de câștigat prin menținerea prețurilor mari pe care le suportă doar unul singur, și anume consumatorul final.

Atât constructorii, cât și antreprenorii și agențiile imobiliare au făcut profituri colosale, ca să nu mai vorbim de bănci, ale căror comisioane uriașe au fost mascate prin programul guvernamental Prima casă. Cele 30 de bănci implicate în programul Prima Casă practicau marje de 3-4%, o „decenţă” justificată de garanţiile de stat. Dar cine a luat împrumutul când Robor cocheta cu minimul istoric ar putea suferi la dublarea ratelor, şi asta chiar din acest an. Şi pentru cei mai mulţi, salariile nu s-au dublat între timp, poate chiar au mai scăzut, recent, ca efect al Revoluției fiscale, chiar dacă erau printre bugetarii de lux.

Leave a Reply