Ce mai produce orașul românesc?

În ultimul deceniu am asistat la lărgirea artificială a câtorva alveole sociale din România, pentru a simula un soi de capitalism într-o zonă altfel săracă în capital. În ciuda măsurilor „de dreapta”, ne încearcă lipsa unei clase mijlocii, astfel că se crează premize favorabile unor categorii sociale mai puțin paupere, spre a ridica pretenții (sau aparențe) de mijloc.

Moștenitoarea unei proprietăți la oraș, tot mai umflate ca valoare și (aparent) lipsită de grija zilei de mâine, mica burghezie intelectuală are alternativa culturală (proiecte culturale susținute de bugetele locale, județene sau AFCN) sau cea economică. Clasa funcționarilor economici – așa numitele „gulere albe” după haina purtată atunci când încă se mai purtau uniforme – a cunoscut un push prin intermedierea fondurilor europene.

Gulerele albe

Firmele de consultanță pe fonduri europene puteau cere, iar dosarele de aplicație decontau din fonduri UE, un procent de 20% din valoarea proiectului. Foști funcționari ai finanțelor publice, actualmente în mediul privat sau prin firme ale interpușilor (copii, nepoți, neveste), au început să scrie proiecte și să fabrice dosare pentru aplicații, cu un procent ridicat de succes. A-ți face dosarul la firma lui X, fost adjunct la instituția Y constituia, în sine, un argument.

Funcționarii care verifică (și, în principal, caută motive formale să respingă) dosarele sunt mai atenți la cine l-a întocmit decât la sectorul economic vizat. Fondurile europene au dezvoltat artificial pături „cu pretenții de mijloc”, la fel și dizlocările de fonduri publice înspre diverse caste privilegiate. PSD a continuat tendința împingând spre această proaspătă „clasă de mijloc” noi categorii de funcționari bugetari, concomitent cu scăderi de poveri fiscale pentru noii capitaliști.

Dar vine și rândul altora. Pe strada consultaților părea că fiscali va ieși „soarele” la sfârșitul anului trecut, când PSD anunța impozitul pe gospodărie care ar fi implicat angajarea a 35.000 de consultanți. Și visul românesc continuă astfel: consolidarea clasei de mijloc se face prin extragerea fondurilor de jos înspre cei cu pretenții de mijloc. Luăm sănătatea de la toți și o păstrăm pentru prima jumătate, a celor (încă) activi, alcătuind astfel mici bule de siguranță în interiorul statului.

Noul proletariat

Rezultatul e că în loc de civism, avem un soi de „război civil” în interiorul acestei artificiale și fragile clase cu aspirații de mijloc. Iar războiul nu e chiar o figură de stil, pentru că el se manifestă la stat printr-o acerbă luptă între instituții, sau între politic și instituțional. La privat e mai simplu, se aplică legea compensației:

Proprietarii gospodăriilor individuale din localitățile de la periferia marilor orașe sunt angajați la în industria de automotive pe salariul minim, care le completează veniturile, peste ce obțin aceștia din agricultura de subzistență. În rest, copiii primei generații de țărani stabiliți la oraș au ajuns să formeze noul proletariat care face muncă de birou în IT sau outsurcing. Din rândurile acestora, dupa 3-5 ani de experiență, apare un segment important al noii clase de mijloc.

Noua clasă de mijloc

Aproape 283.000 de angajaţi români aveau în toamna anului trecut salarii de peste 1.000 de euro net pe lună, numărul acestora fiind de peste două ori mai mare faţă de acum cinci ani, conform calculelor realizate de Ziarul Financiar pe baza informaţiilor de la Ministerul Muncii. Ei reprezintă aproape 6% din totalul angajaţilor din economie.

Asta în vreme ce în 2013 doar 132.000 de români aveau salarii nete de peste 1.000 de euro net pe lună, adică mai puţin de 3% din totalul angajaţilor din economie. Salariul mediu net pe economie era până acum 520 de euro, însă din aceasta primăvară se promit alte majorările salariale. Acestea duc modelul est-european de creştere bazat pe forţa de muncă ieftină la limită.

Martin Baumruk, fiul fondatorului companiei cehe Baumruk (un producător de com­ponente pentru echipamente industriale) care conduce acum uzina de la Pilsen, înţesată cu maşini şi roboţi japonezi care fabrică piese din metal, declara pentru Bloomberg că:

Pe vremuri, oamenii erau ieftini şi nu ne permiteam să cumpărăm utilaje. cum, omul cu pregătirea potrivită este mai valoros pentru noi decât echipamentul scump.

Jeffry Frieden, profesor la Universitatea Harvard, spune că statele est-europene trebuie să fabrice produse care se ridică la nivelurile salariilor, chiar dacă acestea se schimbă.

Pentru o contrapondere la creşterile salariale, Europa de Est se va uita la economii precum Taiwan şi Coreea de Sud, care au trecut printr-un proces de maturizare şi care în doar câteva decenii şi-au transformat modelul de creştere dintr-unul bazat pe producţie de nivel tehnologic scăzut într-unul axat pe inovaţie.

Leave a Reply